Simplu
şi mobilizator. Reclame şocante şi, găsesc eu – inutile însoţesc mesajul peste
tot. S-o salvăm, dar de ce anume şi, mai ales, de cine? Ce este de salvat la
Roşia Montană? De curiozitate, am mers pe site-ul (principal, înţeleg eu) care
face promovarea mesajului. Am căutat să aflu de-acolo ce anume trebuie salvat
sau care sunt argumentele în favoarea sloganului. Am găsit generalităţi şi
intenţii insuficient conturate, dar ceva concret ce trebuie salvat – nu.
Încerc să
înţeleg reclamele violente de la tv. O doamnă îşi rupe urechile în semn de
sacrificiu personal pentru a salva Roşia. Un coleg al doamnei îşi smulge dinţii
de aur cu cleştele şi mă aştept să văd şi un vampir ce-şi dă hrana pentru ca
Roşia să rămână gogonea. În zonă, oamenii sunt mai aşezaţi. Unii şi-au vândut
proprietăţile de câteva mii de lei pe câteva zeci de mii de euro şi au plecat,
alţii – doar le-au vândut, că tot în casele respective locuiesc. Câţiva au
rămas şi au refuzat să vândă, nici lor nefiindu-le foarte clar de ce. Acesta
este peisajul social la Roşia Montană. Lor li se adăugă câteva sute de
muncitori, majoritatea veniţi din alte colţuri ale Apusenilor ca angajaţi ai
RMGC (Roşia Montană Gold Corporation).
În trecutul
foarte apropiat, Roşia Montană a fost (poate încă mai e) o foarte importantă
sursă de venit pentru o întreagă pletoră de scribălăi de partid comunist, dar
şi pentru academicieni dedaţi cu încălcarea flagrantă a legilor elementare.
Toţi aceştia au elaborat câte ceva: unii – programe de „salvare” şi
demonstraţii de susţinere; erau în opoziţie doar... Ceilalţi şi-au vândut
stiloul într-un mod mult mai profitabil: şi partidului, dar şi finanţatorilor
de la RMGC; cu partidul făceau politica partidului rusofil, cu finanţatorii –
elaborau cărţi în care nu vorbeau despre exploatarea de la Roşia Montană, ci
despre situl arheologic aflat la câţiva kilometri buni de perimetrul minier.
Cum nu imaginaţia le lipseşte, marii „apărători” ai istoriei şi vajnicii
„ecologişti” au fătat proiecte: cca. 113 proiecte cu subiecte foarte variate,
toate urmând a fi finanţate ori de la buget, ori de către RMGC.
Între ele,
proiectul „Roşia Montană în Patrimoniul UNESCO” este cel mai cunoscut.
Oficialii UNESCO au rămas interzişi de obrăznicia românilor de a propune
includerea în Patrimoniul Universal... a caselor de la Roşia Montană, case pe
care s-au şi grăbit să le declare „monumente” înscrise oficial în lista
Monumentelor de importanţă naţională. Respectivele locuinţe au fost construite
într-o perioadă incertă cuprinsă între 1875 şi 1925 (atestare de 50 de ani in
vremurile moderne?). Alte „merite” pentru a intra pe lista monumentelor, casele
de la Roşia Montană n-au. Ca vechime, ele sunt departe de a însemna ceva, iar
ca arhitectură... nici atât; nici măcar nu se poate vorbi despre o arhitectură
tradiţională. În zonă există cel puţin o casă, monument de arhitectură
tradiţională în lucrările de specialitate, dar pe care nu se grăbeşte nimeni să
o introducă pe lista monumentelor protejate. Este vorba despre casa parintească
a lui Cornel Borza din satul Stoieneasa (atestat documentar din 1437, anul
Răscoalei de la Bobâlna), comuna Vălişoara, casă ridicată în 1825 şi aflată
printre foarte puţinele case cu arhitectură tipic românească aflate încă în
picioare.
Situl
arheologic nu reprezintă nici el ceva susceptibil a fi inclus în Patrimoniul
UNESCO, simplul fapt că acolo a fost o aşezare romana neînsemnând mare lucru.
Descoperite începând cu 1865, tăbliţele romane cerate găsite in minele de la
Roşia Montană i-au făcut pe unii să creadă că vor putea propune ca şi
exploatările miniere să fie incluse în UNESCO. Cu toată vechimea caselor, ele
sunt departe de a însemna ceva dacă ne gândim că primele semne ale ocupaţiei
romane se pot vedea în altă parte, pe malul Mureşului, nu departe de Deva, loc
unde legiunea Gemina a construit primul castru roman de dincolo de munţi. Ca
exploatare auriferă, Roşia Montană nu e cea mai veche, mult înaintea ei fiind
atestată cea de la Fizeş (n-ati auzit de localitate? Nici comuniştii...), din
perioada ante-daco-getică (sec. V-III i.Ch.). Tăbliţele cerate nu sunt nici ele
ceva spectaculos (doar nişte chitanţe şi înţelegeri civile între părţi),
similare cu acelea găsite la Pompei, care Pompei n-a intrat în Patrimoniul
UNESCO pentru acele tăbliţe ce pot fi întâlnite în tot spaţiul roman, ci pentru
cu totul altceva. Aşadar, refuzul organismului internaţional a fost pe deplin
justificat; n-a lipsit nici recomandarea voalată de a ne face ordine în idei şi
să motivăm clar o propunere similară ulterioară.
Dacă istoric
nu au nimic de salvat pentru că nimeni nu ameninţa monumentele/ „monumentele”,
atunci poate că măcar natura vor s-o salveze... Aş! Munţii Apuseni, în
integralitatea lor reprezintă un obiectiv ce poate fi uşor declarat ca rezervaţie
naturală de prim rang, la fel ca Retezat sau Parâng, dar ecologiştilor de
conjunctură nu le pasă de asta. Nu avem ce salva cu adevărat în Apuseni? Cum să
nu??? Avem ce proteja? Ba da! Dar de înscris în Patrimoniul UNESCO avem ceva în
zonă? Enorm! Am spus-o şi o s-o mai spun: Muzeul Aurului din Brad este un
unicat mondial pe cale de dispariţie sau dezintegrare. În timpul ăsta,
comuniştii au creat un alt muzeu al aurului la Roşia Montană, o caricatură
lipsită de valoare comparativ cu bogăţia incredibilă a Muzeului de la Brad. A
încercat cineva să includă în UNESCO gheţarul de la Scărişoara, a cărui
unicitate n-are rost s-o mai discutăm? Nu. Dar arhitectura tradiţională, cum ar
fi casa în care s-a născut Avram Iancu? Nu, deloc. Dar virşli, acei formidabili
cârnaţi tradiţionali de la Brad, veritabil tezaur culinar românesc? Majoritatea
românilor nici nu ştiu ce sunt ăia, dar să-i mai promoveze cineva aşa cum se
cade... Să recunoaştem, doar festivalul virşlilor de la Hunedoara(!) nu e deloc
deajuns, chiar dacă e un mic pas înainte. Despre natura unică din Apuseni,
despre Valea Mureşului, depre Valea Ariesului etc. nu mai zic nimic pentru că
n-am destule cuvinte pentru a descrie peisajele de basm pe care doar acolo le
întâlneşti. Şi când ai toate astea nepromovate, dar şi multe altele în plus, te
apuci să promovezi „salvarea” Roşiei Montane din considerente
politico-financiare?
Cineva poate
spune că exploatarea cu cianuri a zăcămintelor aurifere poate provoca un
dezastru ecologic în caz de accident. Posibil, dar asta e doar în cazul în care
măsurile de securitate nu sunt respectate. N-au fost ele respectate nici la
Baia Mare, iar dezastrul s-a produs. Mediatizarea a fost minimă pentru că acolo
era un important fief psd, locul unde s-au tot spălat banii clienţilor
politici. Atât de mult au fost interesaţi de spălarea banilor, încât, pe lângă
dezastrul ecologic, România a pierdut, odată cu accidentul de la Baia Mare şi
dreptul de a mai face lingouri de aur cu valoare internaţională; desigur,
dreptul pierdut n-a fost din cauza accidentului, ci a manevrelor comuniste care
au dus la falimentul companiei. Dar dacă un guvern responsabil (nu ăsta de
acum, că Ponta e capabil să copieze prost şi asta) ar impune nişte măsuri
draconice de siguranţă concesionarului, atunci riscul de accident s-ar reduce
până aproape de zero. Nu, Greblă nu vrea salvarea Roşiei Montane, am mai
spus-o. Cea mai bună dovadă că aşa este, e că imediat ce comuniştii au pus iar
şaua pe România, activitatea greblei în domeniul „salvării” a încetat brusc.
Acum ei se pregătesc s-o „salveze”... la ruşi. Iar pentru asta n-au nevoie de
tam-tam şi nici de publicitate televizată.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu